Tot banatu-i fruncea la Poli Timişoara!!!

Am fost la meci. FC Timişoara(fosta Poli)- Dinamo Bucureşti. După 12 ani am reuşit azi să îi batem cu 2-0! O victorie frumoasă şi bine meritată!

A fost ceva frumos! Nu am mai mers la un meci de foarte mult timp şi chiar îmi era dor! Am fost cu a mea Alexandră şi vreo 12 băieţi. Da! 2 fete cu vreo 12 băieţi!Eh ce naiba suntem fete cu ţâţe şi tre să avem gărzi după noi. Şi dacă mai sunt şi pe gratis e şi mai genial!

Am ajuns cam cu o oră înaintea meciului pentru a prinde locuri, am stat în tribuna 2, dar eu vroiam în galerie.Data viitoare nu mă las până nu ajung acolo! Da sunt microbistă, de când mă ştiu merg la meciuriile lui Poli, având în vedere că tata era microbist înfocat şi mă lua cu el tot timpul. Ţin minte când a fost primul meci pe noctură a venit şi m-a învoit de la şcoală-eram clasa a 7a parcă sau chiar mai mică.

Când am ajuns nu prea era lume pe stadion. Dar încet, încet au început să apară.


Am văzut meciul, am cântat, am sărit, am înjurat, am spart seminţe şi ca bonus am avut parte şi de ceva nud plus ceva încăierare, dar jandarmii le-au dat foc suporteriilor pentru acest mic inccident!

Prima repriză s-a terminat 0-o după multe ratării ale Timişoarei, dar a doua băieţii noştrii au venit cu forţe noi şi au dat 2 goluri! Momente de bucurie maximă. Mă gândesc tot timpul cum e senzaţia când tu eşti pe teren,joci, iar pe station sunt în jur de 25 000 de suporteri care cântă pentru tine şi îţi dau forţă. De multe ori îmi doresc să fiu băiat, să joc fotbal, şi să am atâta lume care strigă numele meu.

Pe la sfârşitul partidei s-a pus o ceaţă de nu mai vedeai absolut nimic. Un domn din spatele meu afla noutăţi din telefon, că noi nu aveam şanse să ştim că Pantelimon o apărat un penalty.

Sunt mândră de echipa care mă reprezintă.

”De ce Timişoara?

Pentru că la Timişoara se vine cu steagul şi fularul, nu cu blestemul între dinţi!

Pentru că la Timişoara şi cerul devine violet când 30 000 de oameni sărută norii cu cântece!

Pentru că la Timişoara nu-ţi arăţi buletinul, fiindcă ochiul avizat vede de la o poştă ce scrie pe inima suporterului: Timişoara!

Pentru că la Timişoara bulevardele devin albe,maşiniile violete, pentru că Timişoara e unică!

Pentru că la Timişoara zbori şi nici nu te uiţi la ceas în timpul meciului!

Pentru că la Timişoara când rivala înjură, tribuna strigă la unison TI-MI-ŞOA-RA!

Pentru că la Timişoara eşti fidel când dragostea ta îşi pleacă ochii în pământ de ruşine, când e pe cale să te dezamăgească, nu o cerţi, nu o pălmuieşti, ci o săruţi pe frunte!

Pentru că la Timişoara lupţi şi când dă să se termine secolul!

Pentru că la Timişoara nu se discută…se iubeşte!

Pentru că la Timişoara e ceva unic!

Pentru că sunt polistă cu suflet alb şi inimă violetă!” http://violamania.ro


5 thoughts on “Tot banatu-i fruncea la Poli Timişoara!!!

  1. foarte frumos scris …. si eu am fost la meci dar am stat acolo unde vrei tu sa ajungi ( peluza sud ) si a fost incredibil … un meci de povestit nepotilor 😉

    Like

  2. pai na traim in romania si nu ar trebui sa ne mire ca jandarmi o mai iau razna si fac abuz de forta … eu stau la peluza si cant pt poli fara sa ma bag in comflicte sau batai…se poate si civilizat 😉

    Like

Leave a comment