În căutarea liniştii

DA azi sunt supărată, da azi am o stare de tot rahatul, şi îmi plâng singură de milă, că degeaba plâng pe umărul cuiva că oricum nu aş ştii de ce aş plânge. Azi nu ştiu despre ce să scriu, dar mă încăpăţânez din  tot adinsul să scriu, dar nu ştiu ce. Stau cu jucăria în braţe, mi-e rece, îmi aprind o ţigară şi ascult un jazz. Ar trebui să fie o stare de zen. Dar nu, eu mă complic, eu vreau mai mult, eu eu eu! Dar nu ştiu ce vreau! Câteodată şi eu mă satur de mine.

Sunt înconjurată de oameni minunaţi, dar câteodată am stări în care mă simt singură. Nu părăsită, ci doar singură. Mi se pare rece telefonul când suna, mi se pare absurd să mă sune x şi y, deşi cu ele vorbesc mereu. Mă simt rece într-o casă rece şi mare, părăsită de căldură, părăsită de aromonie. Mi se pare că totul e pus în casă doar să fie pus. Sunt doar eu şi pereţii reci, plus-minus mobilă. Dar mă simt ca şi cum ea nu ar exista. Ceva lipseşte în ea şi nu-mi dau seama ce. O familie fericită? Dezmăţuri? Persoane care vin şi pleacă? De fapt, asta e, e doar o casă în care persoanele vin şi pleacă, persoane fără origini fără vise şi nu lasă nici o urmă de căldură în urma lor. Compania lor plăcută sau nu ţine exact cât prezenţa lor în casă. După plecare, ea se evapora precum roua de pe frunze. Până nici focul nu mai dă căldura necesară, de aia există centrale. Să poţi, d-le, să îţi dai câtă căldură vrei tu, fără a mai fi nevoie să ieşi, afară în frig după lemne. Sunt oameni reci şi morţi. A fost o perioadă în care erau calzi şi vi. Acum fiecare a pornit pe drumul lui, dar nici care nu e conştient că în urmă lasă o dâră de frig şi morcilă. Sunt morţi, dar nu au loc de veac.

Fumul de ţigară pleacă şi el de lângă mine, se îmbibă în haine, în lucruri, se ascunde. Ţigara se termină şi ea, o sting şi până la urmă ajunge în coşul de gunoi, departe de mine. Şi tot singură rămân. Sunt doar eu şi tăcerea în căutarea liniştii. Nici stropii ploii nu îi mai aud. E o linişte ce tinde spre infinit. E o zi perfectă pentru a muri.

Mă desprind total de trup, iar cu sufletul călătoresc desparte, undeva  unde sunt mai aproape de soare, pe un tărâm necunoscut. Sunt curioasă dacă şi altcineva a mai păşit pe aici, şi dacă da ce au lăsat în urma lor. Timpul s-a oprit în loc şi nu îndrăznesc să-l mişc. Sunt în căutarea unei comori pe care nici eu nu o cunosc. Nici măcar nu ştiu ce aş vrea să găsesc în ea. Dragoste? Neah FAmilie? Neah Gălăgie? În nici un caz. Ce vreau? Nici eu nu ştiu

Brusc pic pe canapea. Sună soneria. Pa

Advertisements

2 thoughts on “În căutarea liniştii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s