Poveste sentimentală

O zi călduroasă de vară îi surprinde pe amândoi, la o terasă în Unirii, povestind, făcând planuri, zâmbind unui celuilalt. Sunt doar ei, în lumea lor, restul nu mai contează. Ce să mai conteze când sunt înconjuraţi de iubire? Îşi fac planuri de viitor, se iubesc, spun poveşti nemuritoare precum o pânză ruptă din viaţă, în care ei sunt personajele principale, iar restul se acomodează după ei, în jurul lor, pentru a intensifica dragostea lor. Ea serveşte un martini alb, iar el un wisky sec cu gheaţă. Nimic şi nimeni nu le poate umbri fericirea.

Ea: ”Sunt atât de fericită alături de tine!”

El: ”Sărutul tău e ca o ploaie uşoară de vară, răcoreşte, însă nu stinge flacăra iubirii. Ador fiecare clipire a ochiilor tăi senini, ador fiecare mişcare a buzelor tale, mai ales când mimează un ” Te iubesc” suav, te ador pe tine, pentru ceea ce eşti, pentru ceea ce faci, pentru că mă faci să te ador.”

În încheierea frazei lui, o uşoară ploaie de vară îi surprinde pe amândoi, iar buzele lor fierbinţi sunt răcorite de stropii de ploaie, făcând ca fiecare picătură de apă să se transforme în foc. Odată cu ploaia, el îi şopteşte : ” Până şi natura simte focul iubirii noastre. Tot timpul mă faci să vorbesc, când abia mă pregătesc să inventez cuvinte. Iubirea noastră e ca o poezie.” Lui îi se pare că necuvântul, tensiunea ce provoacă naşterea cuvântului, este mai încăpător. Orice cuvânt este un sfârşit, iar poezia nu este scrisă cu cuvinte, fiind o stare de graţie care dă secundei eternitate.

Sunt singurii care mai stau la masă, în schimb toată lumea din jurul lor a fugit, adăpostindu-se undeva. Bun motiv pentru a nu plăti nota de plată. Tipic românesc. Dar să revenim la cuplul nostru.

Vârsta jubilatorie sau vârsta de aur a dragostei este o stare în care gândul şi sentimentul sunt corporale, vizibile, palpabile; materialul devine inefabil, iar inefabilul, abstractul se materializează.

Uşoara ploaie se transformă într-o furtună de vară. Caldă, dar totuşi răcoroasă. Picăturile de ploaie se transformă în stropi mari. Exact ca iubirea lor. A început în picături, iar acum a ajuns la stadiul de stropi. Aşa cum stropii unei furtuni te ating până la piele, tot aşa şi stropii de iubire te ating la suflet, unde toată lumea poate observa că eşti hidratat cu iubire. Dialogul dintre îndrăgostiţi este o descompunere a corporalităţii proprilor cuvinte; cuvintele se întrupează prin simpla rostire. O ia de mână, vrea să o adăpostească la pieptul lui, dar totuşi apa o atinge.

Fug prin Unirii. Ea îmbrăcată doar într-o rochiţă de vară şi săndăluţe în picioare, deci nu poate alerga  din cauza lor. El o ia în braţe. O face să atingă norii. Doi îndrăgostiţi se sărută într-o furtună de vară. Ea desculţă, el o ţine strâns de mijloc, o invită la dans, o menţine în balans. Şi îi dă toată iubirea-n avans, iar muzica le e atingerea stropiilor de asfalt. E în stare să doboare munţii pentru ea, în schimb primeşte cele mai minunate momente.

Sunt suflete pereche. Se completează unul pe celălalt. Iubirea îţi dă aripi să zbori, iar ei doi sunt aripi de înger ce bat la unison. Îndrăgostiţii sunt două cântece diferite, două culori ce nu s-au văzut niciodată.

Poezia e o stare, starea perpetuă de îndrăgostit, bucuria miracolului de a fi- de aceea se cere trăită nu interpretată.