La o ulcică de muzică

Într-o seară de iarnă târzie, pe când se îngâna ziua cu noaptea, când se auzea glasul traficului în depărtare şi ciripitul molcom al păsărilor care au mai rămas prin oraşul foşnitor, m-a apucat un dor să mă întâlnesc cu oameni veseli şi prietenoşi şi am apucat-o pe drumurile Timişoarei fără să mă gândesc prea mult la efortul pe care în presupune această călătorie.

Am ajuns la lăsarea nopţii, la o răscruce de drumuri şi văd o cetate cu ziduri groase, cu porţi frecate şi cu ferestre zăbrelite. Ah nu, ăsta e un alt film, de fapt era un garaj. Părea să fie un loc de siguranţă, unde nu duceai nici o grijă din partea fiţelor..se auzea muzică străbătând zidurile, glasuri vesele, dar şi tăceri adânci, m-am apropiat..mi-a ieşit în întâmpinare o domnişoară sprintenă şi frumoasă, îmbiindu-mă să intru să petrec împreună cu drumeţii, ce poposiseră acolo.

Era Garaj PinkFreud, unde mai fusesem, de unde mai puteam culege amintiri plăcute, mai îi văzusem pe hangii, bucuroşi de oaspeţi, veseli, vicleni, gata să împartă alcoale, râsete şi voie bună. Am intrat, am cinstit o halbă de bere cu drumeţi, care erau aşezaţi în jurul barului şi care şi-au întreptat spre mine privirile lor calde, prietenoase. Tot timpul e bine când îi revăd.

Aici am auzit lucruri de mirare, poveşti nemaipomenite şi cea mai bună muzică. Fraţii Sirb ( Ovi & Tudor ) ne-au făcut să ne simţim inima printre stele. O melodie chema după ea altă melodie şi nu ne mai săturam să ascultăm şi să ne mirăm. Era seara lor, dar nu au fost deloc egoişti şi au împărţit scena şi cu alţii. Alţii care mai au de-a face cu muzica, alţii care şi-au făcut debutul acolo, sub privirile noastre, alături de tovarăşi şi o halbă de bere. Un garaj unde poţi să îţi faci de cap, unde te poţi simţi bine, unde vrei să stai cât mai mult alături de cei dragi.

Mult a trecut după miezul nopţii, până fiecare a purces care-ncotro, probabil că se crăpa de zi, cu un zâmbet în colţul gurii, pe care îl păstrez şi astâzi.

Toate s-au petrecut într-o seară de ianuarie, la o cântare organizată de The Sirbs, la care am asistat cu mic cu mare pentru a-i admira.

A fost cântec,prietenie şi voie bună- o seară de neuitat !

( Poze şi păreri pe la Ovi,Corina, Raka, Tac’su

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s