Aflasem astfel un al doilea lucru foarte important: că planeta sa era de-abia cu puţin mai mare decît ocasă!
Asta nu mă putea uimi prea tare. Ştiam prea bine că în afară de marile planete ca Pamîntul, Jupiter,Marte, Venus, cărora li se dăduseră nume, există sute de alte planete care sunt uneori atît de mici că e omare problemă să le vezi cu telescopul.
Cînd un astronom descoperă o astfel de planetă, îi dă un numecare nu înseamnă prea mult. Îi spune bunăoară: “asteroidul 3251”.
Am motive serioase să cred că planeta de pe care venea micul prinţ este asteroidul B 612.
Acest asteroid nu a fost văzut decît in 1909, cu telescopul, de către un astronom turc.
El a făcut atunci o mare demonstraţie a descoperirii sale la un Congres Internaţional de Astronomie.Dar nimeni nu l-a crezut din cauza costumului său. Aşa sunt oamenii mari.
Din fericire pentru reputaţia asteroidului B 612, un dictator turc impuse poporului său, sub ameninţareapedepsei cu moartea, să se îmbrace în stilul european. Astronomul refăcu demonstraţia sa în 1920,îmbrăcat europeneşte, foarte elegant. Şi de data aceasta toată lumea fu de acord cu el.
Dacă v-am povestit aceste detalii despre asteroidul B 612 şi dacă v-am spus numărul lui, am făcut-opentru oamenii mari. Oamenilor mari le plac numerele. Cînd le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: “Cum sună vocea lui?Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?” Ei vă întreabă: “Cîţi ani are? Cîţi fraţi are? Cît cîntăreşte? Cît cîştigă tatăl său?” Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut. Dacă le spuneţi oamenilor mari: “Am văzut o casă frumoasă din cărămidă roşie, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…”, ei nu vor reuşi să îşi imagineze acea casă. Trebuie să le spui: “Am văzut o casă de o sută de mii de franci”. Atunci vor sări in sus: “Ce drăguţă!”
Tot aşa, dacă le veţi spune: “Dovada că micul prinţ a existat este că el era fermecător şi că el vroia o oaie. Cînd vrei o oaie, asta e o dovadă că exişti.”, vor ridica din umeri, luîndu-vă drept copii! Dar dacă le spuneţi: “Planeta de unde venea este asteroidul B 612”, atunci vor fi convinşi şi vă vor lăsa în pace cu întrebările lor. Aşa sunt ei. Nu trebuie să le-o luaţi în nume de rău. Copiii trebuie să fie totdeauna indulgenţi cu oamenii mari. Dar, desigur, nouă, celor care înţelegem viaţa, puţin ne pasă de cifre! Mi-ar fi plăcut să încep povestirea asta ca într-un basm cu zîne. Mi-ar fi plăcut să o încep aşa:
“A fost odată un mic prinţ care locuia pe o planetă cu puţin mai mare decît el şi care avea nevoie de un prieten…” Pentru cei ce înţeleg viaţa, ar fi sunat mult mai firesc.
Căci vreau să se ştie că nu mi-ar plăcea să-mi fie citită cartea într-un mod uşuratic. Sufăr cînd
povestesc amintirile acestea. Sunt deja şase ani de cînd micul prinţ a plecat cu oaia lui. Dacă îl descriu aici, este ca să nu îl uităm. E trist să uiţi un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten. Aş putea deveni ca oamenii mari care nu se mai interesează decît de numere. Tocmai pentru a împiedica asta, amcumpărat culori şi creioane colorate. E greu să te apuci din nou de desen, la vîrsta mea, dupa ce nu ai desenat nimic altceva decît un şarpe boa închis şi unul deschis, la vîrsta de şase ani! Voi încerca, desigur, să fac portrete pe cît mai autentice. Dar nu reuşesc mereu. Un desen e bun, altul mai puţin. Mă mai înşel un pic asupra înălţimii. Aici micul prinţ e prea înalt. Dincolo e prea scund. Mai ezit şi cînd e vorba de culoarea hainelor sale. Mă străduiesc şi eu cum pot. Mă mai înşel şi asupra altor detalii, mai importante. Dar asta este, va trebui să mă iertaţi. Prietenul meu nu îmi dădea niciodată explicaţii. El mă credea probabil la fel ca el. Dar eu, din nefericire, nu ştiu să văd oile aflate în cuşcă. Poate sunt un pic precum oamenii mari. Cred că am îmbătrînit.
Miss Nicoletta 