Detalii. Fotografia.

Am intrat în cameră. El stătea la masă. Rasfoia nişte hârtii. Ochelarii cu rame negre, groase îi dădeau un aer de dascăl. Parcă m-am emoţionat şi mai tare. Am ezitat să intru, să mă prezit sau să mai rămân în uşă, să aştept, să nu-l deranjez. În acel moment ridică ochii şi mă privi. Doar atât. Tuşi scurt. Îşi reluă lectura. Era de un calm impertutbabil. Eu mă simţeam din ce în ce mai stingeră. Deja trecuse prea mult timp spre a mai spune ceva. Am rămas acolo înţepenită. El schiţă un zâmbet. Sau mi se păru mie. Eram din ce în ce mai încordată. El era cumplit de relaxat. Continua să mă ignore, de parcă nu existam în aceaşi încăpăre cu el. Într-un final, de fapt nu stătusem aşa decât vreo cinci minute, dar mie mi s-a părut a fi o veşnicie, întoarse ultima filă. Oftă, scoţându-şi ochelarii. I-a şters încet cu colţul feţei de masă. I-a ridicat în lumină. A suflat, aburind lentilele, apoi i-a şters iar, punându-i apoi în buzunarul interior al sacoului. Întoarse brusc ochii spre mine. Cu toate că nu am încetat să-l privesc nici o clipă, am tresărit fără să vreau.

– Ia loc, copilo, spuse el, turnându-şi o ceaşcă de cafea.

Mă aşezai, timidă, pe scaunul din faţa lui.

– Nu , mulţumesc, i-am răspuns văzând că vrea să-mi pună şi mie.

– Ţi-am lăsat răgazul de a mă studia, de a-ţi face o părere despre mine înainte de a începe. Ei? Ce zici?

M-am simţit ca o studentă ce tocmai a aflat că a căzut examenul.

– Nu mi-am permis să-mi formez vreo părere despre d-voastră, domnule. El zâmbi amuzat.

– Nu aceasta e meseria ta? Să studiezi, să interoghezi oamenii? Doar eşti reporter, nu? continuă el, parcă punându-mă la încercare.

– Dar, dar tocmai din această meserie am aflat că de cele mai multe ori aparenţele înşeală.

Sorbi încet din ceaşca de poţelan. O puse înapoi pe farfurioară. Îşi aprinse o ţigară.

– Fumezi? mă întrebă.

Am dat din cap în semn de nu.

– Foarte bine, spuse el, trăgând din ea cu nesaţ. Nu sunt bune de nimic. Tocmai de aceea le fumez fără să-mi pară rău de ele. Râse scurt. Îşi drese apoi vocea şi spuse:

– Aştept.

Continue reading

My heavenly coffee

Caffeine is my shepherd; I shall not doze.
It maketh me to wake in green pastures:
It leadeth me beyond the sleeping masses.
It restoreth my buzz:
It leadeth me in the paths of consciousness for its name’s sake.
Yea, though I walk through the valley of the shadow of addiction,
I will fear no Equal
For thou art with me; thy cream and thy sugar they comfort me.
Thou preparest a carafe before me in the presence of the Starbucks:
Thou annointest my day with pep; my mug runneth over
Surely richness and taste shall follow me all the days of my life:
And I will dwell in the House of Mochas forever

Poate

9.00 am

Stau cu pixul in mana si cu pagina goala, desi am atatea pe suflet, dar nu stiu cum sa le dau drumul afara. Ce ar putea sa imi dea si mie putina inspiratie? Barul asta gol, femeia de serviciu care spala pe jos sau cafeaua de care, inca, nu m-am atins?

Am inceput a scrie ceva, dar habar nu am incotro se duce acest scris. Oare reusesc sa spun ce am pe suflet sau iar ma voi ascundesub o masca vesela?

Stiu….eu pun intrebarile si doar eu pot sa-mi raspund. Dar pentru moment sunt blocata si nu pot sa-mi dau nici un raspuns.

Blocata? Probabil nici nu realizez ca eu am fost ceea care a luat decizia de a-i da drumul. Poate inca nu simt durere si singuratate, dar cu singuranta nici bine nu imi e, pentru ca nu stiu daca am facut ce trebuia. Poate a fost un implus de moment, iar mai tarziu am sa regret. Dar tot in acelasi timp acest ‘poate’ va ramane doar ‘poate’, fara macar sa aflu misterul lui.

Cu siguranta muzica de aici nu ma ajuta deloc. Dar poate eu nici nu aud.

Poate ar fi cazum sa-mi schimb locul de munca?!?!?!

Mi-as dori tare mult sa vina el sa-mi dea raspunsuri. Dar stai, ca eu nici macar intrebarile nu le am.

Nu pot spune ca a gresit doar el, sau doar eu, cu siguranta am gresit amandoi.

Imi place ritmul meu lent cu care scriu.

Sper sa pot face fata azi cu multimea de oameni.

Deocamdata nu simt nimic, nici tristete, nici furie, nici usurare.

Poate ca e mai bine ca azi merg la lucru si nu prea am timp sa ma gandesc ca la noapte voi dormi cu o inima impartita in doua.

Sper macar ca azi voi putea sa zambesc. Doar atat. Si poate….

11.24 pm

Azi nu am zambit deloc.

Aceaşi zi…dar mult mai frumoasă

Închid ochii şi mă gândesc la… TINE!

Mi-e atât de dor de tine. De ce ai plecat fără măcar să mă săruţi, pe frunte, cum făceai mereu, atunci când mă lăsai să dorm mai mult? Ziceai că dorm aşa suav încăt nu vroiai să mă trezeşti.

Acum că tu nu eşti, cine îmi va face micul dejun?

Mi-e dor să ne prostim ca doi tembeli, să mă priveşti cu ochii tăi mari şi să mă alinţi.

Mi-e dor să mă simt a ta… Doar a ta.

Mi-e atât de dor..

…să pierdem nopţiile povestind amintiri din copilărie

…să dormim până când alţii au terminat deja tura de dimineaţă

…să îmi dai bluza ta când mi-e frig

…să dorm la tine-n braţe până sună alarma aia idioată

…să te trezeşti în toiul nopţii doar ca să mă acoperi

…să mă ţii de mână

…să facem dragoste până la răsăritul soarelui

…să dansăm, chiar şi fără muzică

…să insişti când nu vrei să înţelegi că ”nu” e nu”

…să fi mândru de mine, deşi nu am făcut nimic special

…să numărăm oiile, când nu am somn

…să mă ajuţi să aleg cu ce mă îmbrac

…să mergem la meciurile lui Poli, chiar dacă tu nu suporţi fotbalul

…să îţi simt parfumul

…să mă laşi să te ajut în lucrurile bărbăteşti, cum ar fi bătutul unui cui

…să ne contrazicem în glumă până la ultimul argument

…să gătim împreună

…să îţi pară rău că nu mă poţi duce la şcoală că e prea evreme

…să pui tu alarma în locul meu şi să te trezeşti tu să mă trezeşti pe mine

…să mă iei în braţe când plâng şi să mă săruţi noaptea pe mână ( ce? credeai că dorm şi nu simt?)

…să-ţi port tricourile

…să fi atent la miciile detali, şă ştii ce-mi place

…şi să mă săruţi de noapte bună!

Deschid ochii… şi-ţi zăresc chipul lânga al meu…zâmbesc.. te sărut uşor.

Mă duc să fac cafeaua, ca mai apoi să faci tu micul dejun!

Hey, mi-a fost dor de tine-n vis!

Sărută-mă să mă dezmeticesc

După o noapte plină de peripeţii, Lilly adoarme,  consolată de caldura braţelor lui calde, iar săruturiile lui o trimit pe un tărâm de vis, dar subconştientul ei îi trezeşte amintiri puţin sau nu proaspăte. Îi este atât de bine în braţele lui, ”de ce toate amintiriile mă năvălesc acum, să înceapă să mă simt nesigură?” îi reproşează în vis, subconştientului.

Adam o simte puţin agitată, o strânge mai tare în braţe, calmând-o îi şopteşte un ” te iubesc”.

”Oare mă iubeşte? Nu e prea devreme? Oare eu îl iubesc?”, se întreabă Lilly. Uşor, ea se întoarce spre el, nu-i zăreşte chipul în întuneric, dar îl ia în palmele ei firave şi moi. Puţin fricoasă, îi adresează şi lui aceaşi întrebare : ”Nu e prea devreme… adică..”, întrerupându-şi întrebarea, ”am fost, a fost o pauză lungă, iar acum o luăm de la capăt. Oare se va întâmpla ca data trecută sau va fi diferit?”

Adam, tăcut în întunericul camerei, îi mângâie uşor obrajii cu vârful degetelor, oprindu-se pe buze, lăsând uşorul tremurat al mâinii să-i aducă un sărut din parte ei. Un sărut plin de întrebări şi tremurat.

”De ce nu ai spus niciodată ochi în ochi,  că ţi-e frică să o luăm de la început? aşa am redus-o împreună la tăcere  confuză, derutantă precum un joc de cărţi. Mereu am avut senzaţia că ni se opreau cuvintele în gât, pe buze, aşteptând atingerea de dezlegare.”

Continue reading

Imbecil sau împuţit ?

  De ce când vin bani dintr-o parte, vin din toate părţiile? Şi când nu ai nu apare, d-le, de niciunde!!! Evident, să-mi facă viaţa un calvar, un ying şi yang!

   Azi am dat teza la mate, nu am ştiut mai nimic, nimic nou legat de asta! A fost al naibii de grea. Două ore mi-am stors creierii la maxim şi abia abia picura ceva din ei. De fapt neuronii mei zburau la total altceva, numai la matematică nu! Nimic nou legat şi de asta. Cu profa în faţa mea nu puteam face nici o mişcare în dreapta mea, având în vedere că în stânga nu era nimeni. Şi oricum nu poţi face nici o mişcare la profa de mate. O muiere mega de treabă, dar o profă mega exigentă. Vrea sa scoată din tine ceva ce nu ai! Şi daca nu scoţi acel ceva, ai să pici şi nu trece clasa!

  După mate  vine informatică. Altă profă ciudată. După ce că se mirosea dupa noi a creier ars, ea vroia să scriem coduri html pentru nu ştiu ce pagină. ”Ăăăă, tanti crezi că mai am vreun neuron care să stea drept şi să reacţioneze într-un fel după două ore de luptă?” Deci clar nu coduri şi da Twitter şi Facebook, că doar aveam de recoltat mazărea, de cules caisele, bananele, măslinele etc, de muls vaciile, pieptănat pisiciile, tuns oiile. Crezi că eu am timp şi de tehnologie?

  Normal că nu mai stăm la încă două ore de germană, aşa că plecăm. Unii acasă, unii pe unde apucă şi alţii în spate la fumat+cafă. Aşa o ardem cam o oră, în frig- cu cafa într-o mână şi tigara întra’lta plus bârfa în gura!

  Apoi fiecare către drumul lui! Iar eu către Dora  , unde mă astepta cu un cappucciono delicios, făcut chiar de ea. Că s-a prelungit la mai multe, aia e altă mâncare de peşte. Ajunsă înăutru, de’afară, unde era al naibii de  frig, mă întâmpină Puci. Ţin să meţionez că de data asta am ajuns la ea cu bine, nu m-am rătăcit. Azi am fost mândră de orietarea mea, având în vedere că stau prost cu ea!

  Poveşti, râsete, bârfe, ochii în monitor, muzică buna, teste, încă un cappoccino te rog, Puci mieunând că vrea să fie şi el băgat în seamă, amintiri din copilărie, poveşti de amor, iar râsete, eu rămân fără ţigări- iau de la ea şi uite aşa trec ore bune. Dar eu tre să plec, cu toată lenea şi moleşeala ce o am în mine. Şi nu vreau să plec. Aşa bine e!

  Dar mă echipez cu geaca, ghiozdanul, căştiile în urechi şi îmi dau către staţia de tramvai. Am de călătorit cu el mult şi bine până la chiriaşi. Dacă era vorba de altceva cu siguranţă amânam, dar fiind vorba de bani am mers fără să zic ”Mâââr”.

  Ajung la ei, au musafiri, mă aşez şi uite aşa începe discuţia despre politică. Subiect deja detestat de mine. Nu mai suport, mi-e somn, sunt obosită, mi-e foame, pur şi simplu nu mai vreau să aud de Băsescu, Geoană,politcă, vreau doar să merg acasă. Într-un final, dupa vreo două ore, plec.

  Şi…şi…şi iau primul taxi care îl zăresc în staţie. ( eu, una ,sunt clientă fidelă Pro Taxi, dar de data asta am luat Radio fiind primul). Măcar aşa ajung repede acasă şi nu mă ud toată de la ploaie.

  Dar surpriză!!!! Mai degrabă ajungeam pe jos acasă decât cu acel domn, care mergea cu 40 la oră, nefiind nimeni în faţa lui, având toată şoseaua pentru el. Şi culmea culmilor asculta şi muzică creştină. Măi, ok, nu am nimic cu muzica creştină, dar măcar să fie mai modernă, aşa pentru tineri. Dar nu el asculta una cretină, proastă şi groaznică. Vroiam să meargă mai repede, dar rămâne doar o dorinţă, că nu vrea să mărească viteza nici în ruptul capului. Numa nervi!!

  Oi fi eu blestemată sau nu ştiu de ce, dar am un mare ghinion la taximetrişti. Dau ori peste manelari, ori peste moşi beşiţi care se dau la mine, ori peste inapţi, ori peste imbecili. Cu alte cuvinte împuţiţi!

  Am spus eu mai demult că nu am să mai apelez la taxiuri doar în caz de urgenţă.

 Bun şi revenim la topicul nostru. Ajung acasă şi primesc alţi bani. Doi iepuri dintr-o lovitură. Dar de ce acum şi nu când am plecat la şcoală? Că atunci am dus lipsă de bani!  Bine, nu mă plâng că primesc din toate părţiile, dar de ce toţi în acelaş timp? Conspiră Universul împotriva mea?

  Acum mi-e tare somn! Mâine cumpărături! Dar nu vreau să mă duc la culcare cu gâiniile de la ora asta, apoi or să râdă curciile de mine!

  Marţea voastră cum a fost?

What a Hubba Bubba can do!

  Azi după ce îmi termin orele fug repeşor repeşor la căsuţă ,să fac campanie! Ajung, mă apuc de treabă mai chem o colegă să mă ajute , dat fiind că e suntem pe ultima sută de metri trebuie să băgăm foc şi tunete!

     Facem, vorbim, împărţim toate pliantele. Şi la sfârşit când să închid căsuţa BANG o demolez! Nu ştiu cum am reuşit , am reuşit să fac să pice uşa de sus. ‘Pur şi simplu a picat din şuruburi’ i-am spus lui Sorin – the boss- ‘poate nu era fixată cum trebuie’. După nişte minute de râs în hohote. Toată lumea din jur a început să râdă. inclusiv eu, care nu ştiam ce să fac. Sorin mi-a spus s-o pun  cumva că el nu ajunge! Eh.. dar meştera din mine a rezolvat-o!

    Gata, după acest mic accident care a cauzat râsete, mă îndrept către Casa cu Flori unde mă aştepta Alexandra ,să bem o cafă- cafă de care chiar aveam nevoie- nu că nu aş fi băut încă 2 azi! Termin cafa şi mă îndrept către staţie de RATT. Vine şi tramviul cu chiu cu vai -că doar aşa e în România. Opreşte în staţie la 700, unde urcă o mamă cu un băieţel de vreo 6-7 anişori. Când să se închidă uşile cineva aruncă de afară cu o bucată dintr-o portocală în tramvai şi îl nimereşte direct pe băieţel. La lovit în faţă. Pentru câteva fracţiuni nu s-a auzit nimic. Daru apoi a început să plângă, şi să plângă. Mămicuţa lui nu mai ştia cum să-l consoleze, iar mie îmi era milă de el, îl puteam auzi cum spune că îl doare, că doar stătea în faţa mea ! Aşa că mi-am scos pachetul de Hubba Bubba, gumă prezentă la mine tot timpul- şi î-l dau lui cu speranţa că poate poate îl ademenesc să nu mai plângă măcar.Ştiu că copiilor le place Hubba Bubba. Şi a funcţionat. Mi-a zâmbit şi mi-a mulţumit politicos. Dragul de el! 

        Mulţumită şi fericită de fapta mea, mă dau jos şi vad o altă minunăţie. Un moş trecea liniile de tramvai fără se uite în stânga sau dreapta dacă vine ceva  sau dacă măcar era verde la semaforul pentru pietoni. Din stânga tramvai, din dreapta tramvai. Claxoane furioase pe moş, care aleargă printre ele şi scapă cu viaţă. Dar la trecerea de pietoni iar face o boacănă. Trece pe roşu şi maşinile au verde ! Şi mai fac gură când sunt călcaţi. Că tot şoferul e de vină. Dar versurile unei melodii spune atât de bine :”bătrânii ce trec strada în locuri nemarcate, un fel de sport extrem la vârste înaintate”-Vama Veche -Alt Oraş.

   Vă place Hubba Bubba???

 

You’re simply the best

Numa ce m-am trezit,dar nu ştiu dacă sunt 100% trează;sunt cu cafeaua lânga mine, dar parcă aş mai dormi şi da e 13.07 PM,sâmbătă, dar având în vedere că am ajuns acasă la ora 5 AM,şi am mai stat puţin la chat’uit, da aş mai avea nevoie de somn…

V-am spus că eu îmi schimb stăriile ca trecerea noriilor…
să vă relatez..ieri de dimineaţă pană pe la hmm 18-19 m-am simţit grozav…apoi am picat într-o stare nasoală…plafonată rau de tot…până când m-a sunat
Dany că hai la o bere…exact de ce aveam nevoie…O BERE….aşa că fain frumos m-am îmbrăcat..şi m-am îndreptat către Unirii…bun…am mers către faimosul Papi…pentru început ne-am luat câte’o bere..şi am stat la discuţii..până a venit restul trupei..bine nu chiar toată trupa [Popa Şapcă]…şi înca 3 tipe pe care aparent nu le ştiam dar pe parcursul nopţii am dansat şi făcut tâmpenii…
Iniţial cei 5 nu s-au aşezat lângă noi pentru că nu era loc…dar..cum suntem noi irezistibili nu au rezistat şi într-un final au venit şi ei..

Am stat…am giuvănit..am râs şi am decis să merem în Taine…da da clubul de ‘rockeri’..şi da şi eu merg pe acolo…chiar daca aparenţele înşeală:)

Am ajuns acolo dar ghinion nu era masă…având în vedere că fetele vroiau masă..am ieşit afară să decidem dacă stăm aici sau luăm ceva de băut şi merem pe undeva..gen malul Begăi…stând afară..apare un foarte bun prieten de’al meu..LITRU…[litru rulzzz:D]….mi-a spus că mere să pape ceva şi se întoarce…Dar dus a fost..[ce o să-l mai cert..]

Am intrat din nou în Taine..am găsit masă..şi ne-am pus să dansăm…şi am dansat până la ora 5AM…şi fetele cum nu erau din Timişoara…[se îndreptau spre Arad la o conferinţă..şi aveau tren la ora 4AM]…logic că au pierdut trenul..!!!
Nişte fete mişto…rău de tot…chiar nu prea am stat locului[cum sunt eu obijnuită să stau şi să studiez apoi să intru în acţiune]…am dansat până nu am mai putut……a fost DEMENŢIAL…..:)..deci mulţam fain pt timpul minunat…..vă pupă fata:*..
Ne-a luat bodyguard’ul la întrebări că ospătăriţa…pardon antipatica de ospătăriţă a zărit la masa noatră jos o sticlă de vodkă…..[clar era a noastră dar shht]..şi a vrut să le dea afară pe cele 3 gagici…dar s-a rezolvat….şi am mai staaaat…
Tot felul de oameni….tot felul de faze…dar pt mine nu au contat deloc…eu m-am distrat pană la ultima suviţă…:P

Ajung acasă…nu aveam somn…compul deschis…ce îmi spun…hai să văd cine e on la ora aia…şi bineînţeles că sunt luată la întrebări că de ce nu dorm această oră târzie…:)…

Până la urmă….mă pun la nani….fac nani şi mă trezesc mult prea devreme….cu  Tina Turner playin’…Oriunde merg şi se pune melodia asta mă binedispune..şi aseară vroiam să ruleze melodia de mii de ori..:))

Având în vedere că mi-a trecut somnul[mulţam d-na cafă]..după ce îmi voi termina ţigara..mă voi pune să fac curat….

Free Hugs

Uitai să zic că am o poftă nebunească de ceva dulce dar mi-e prea lene să cobor:(..dar lasaţi notele muzicale ale acestei piese sa vă mangâie urechea: