The Hourglass

E unu’ şi ceva. Doar luna îi luminează al ei scris, plin de amintiri. Totul fusese atât de frumos, dar se terminase într-o fracţiune de secundă.

Îşi aduce aminte cu bucurie, dar şi cu lacrimi de acele momente petrecute cu el. Parcă a fost ieri când i-a sunat interfonul şi i-a spus să coboare. Era el, aşteptând-o pe o bancă cu două pahare. Într-unul era băutura ei preferată.

Dar azi stă singură, pe acelaşi ţărm, unde urmele lor erau  seară de seară. Nici felinarul cu numele lor ,tatuat, nu mai luminează. A fost un vis frumos rupt, parcă, dintr-o bucată de basm.

”Tot timpul se întâmplă aşa” suspină ea  în gândul ei, năvălit de amintiri. Larimile i se preling pe ai ei faţă, mereu sărutată de el, iar ochii… ochii şi-au pierdut farmecul cu care îl vrăjeau, devenind roşi şi amari.

Aceaşi alee, aceaşi bancă au împărţit atâta timp, iar acum locul lui e rece şi umed. El era acel băiat care o surprindea mereu, o făcea să râdă, când lacrimile îi năvăleau ochii. Acel băiat care-i aducea flori fără motiv, şoptindu-i că nici o floare nu se poate compara cu frumuseţea ei. Acel băiat care încă mai cădea sub vraja iubirii. ”Era…”

Timpul s-a scurs ca-ntr-o clepsidră, pe care cei doi au aruncat-o în mare, crezând în veşnicie. Dar valurile mării au adus-o înapoi, pe ţărm şi ea s-a trezit în faţa unui trecut, păşind într-un viitor rece, singur şi fără el.

Clepsidra s-a umplut cu apa, iar timpul … timpul nu mai curge înapoi, înnecat fiind în marea sărată.

Se făcu dimineaţă şi el tot nu apăru … în ciuda dorinţei imense a fetei. Şi-a rămas doar ea şi o bucată de timp, blocat într-o amintire.